(P) Shaorma cu de toate de la Dristor, mâncarea rapidă care merge ca unsă La oraș

(P) Shaorma cu de toate de la Dristor, mâncarea rapidă care merge ca unsă La oraș
Data publicarii: 17 August 2022
Data actualizare: 18 August 2022
E în top trei mâncăruri favorite la ieșirile în oraș, și pentru gust, și pentru rapiditatea cu care îți e servită. O știi. O ai mereu în gând și cu greu poți scăpa de aromele ingredientelor ei. Dristor Kebap anunță cu mândrie că e gata să încingă spiritele și grătarele în serialul „La oraș”. Din 17 august.

Mâncarea care nu se va întâlni niciodată cu broccoli, preparatul incompatibil cu orice cură de slăbit dacă terapeutul e fan chia – shaorma – e printre cele mai inspirate alegeri atunci când ți-e o foame de lup și ești gata să renunți la maniere. La lipie sau la farfurie, shaorma e un preparat pe gustul oricui, care poate fi servit în fugă sau domol, la picnic cu prietenii, după job ori în timpul unei plimbări prin oraș.

Shaorma de la Dristor, un reper în București de 20 de ani, este un preparat clasic cu aceeași rețetă de la început, semn că nimic nu trebuie schimbat la ea. Explicația acestui succes e simplă: nevoile clienților s-au întâlnit cu cele ale fondatorilor brandului, produsul putând fi oferit în zeci de versiuni diferite. Însă, cel mai căutat e tot „shaorma cu de toate”.

Lanțul de restaurante Dristor Kebap s-a alăturat proiectului La oraș, primul serial românesc marca VOYO. Personajele vor interacționa cu brandul Dristor și îl vor menționa în dialogurile lor, care îl vor plasa ca punct de referință în peisajul restaurantelor fast-food din București.

Și dacă nu-ți place cuvântul fast-food, dar apreciezi mâncarea gătită rapid, ai putea alege oricând din meniul locațiilor Dristor preparate de post sau vegane. Dar dacă iubești carnea și starea de bine care te cuprinde după o masă îmbelșugată, află că restaurantul Dristor Doner Kebap, din Bd. Dimitrie Cantemir nr. 22, oferă o gamă largă de preparate fripte la grătar, frigărui și produse la cuptor. 

Tot aici poți veni pentru un stake făcut ca la carte, din carne maturată între 21 și 60 de zile. Și, dacă ții la tradiția arabă, te-ar putea interesa faptul că preparatele din carne de vită și berbecuț, din toate locațiile Dristor, sunt halal. Ce înseamnă asta? Halal este termenul care desemnează tot ce e permis în religia musulmană, iar în gastronomie sunt multe lucruri interzise. De exemplu, carnea de porc este interzisă, deci nu e halal.

Mai multe informații despre mâncarea de tip halal poți afla dacă viztezi Măcelăria Dristor, situată tot pe Bd. Dimitrie Cantemir nr. 22. Pe lângă preparate specifice Turciei și steak-uri de calitate premium, poți primi și niște sfaturi utile despre gătirea cărnii la grătarul de acasă. Hai, că asta e nerefuzat! 


Modifică setările cookies